Connect with us

Regional

Simularea 2017, în județul Gorj

460 absenți, 2 eliminați…

Published

on

Circa 460 de elevi din județul Gorj nu s-au prezentat, ieri, la prima probă din cadrul simulărilor examenelor naționale, cea la Limba și literatura română. Alți doi elevi au fost eliminați din examen după ce au încercat să copieze.

Pentru elevii care vor susține în vara acestui an Evaluarea Națională sau Bacalaureatul, precum și pentru cei din clasele a XI-a, au început, ieri, simulările examenelor naționale. Ca și în cazul examenelor propriu-zise, prima disciplină la care li s-a cerut să-și demonstreze cunoștințele a fost Limba și literatura română.

Dintre cei 9390 de elevi așteptați în sălile de examen, 463 nu s-au prezentat. Cei mai mulți absenți s-au înregistrat în rândul elevilor de liceu. Mai exact, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, la clasa a VIII-a, din 3257 de elevi s-au prezentat 83, la clasa a XI-a au fost înregistrați 170 de absenți, fiind prezenți 2872 elevi din 3042 înscriși, iar la clasa a XII-a au absentat 210 elevi, fiind prezenți 2881 din 3091 înscriși.

Pe unități de învățământ, cei mai mulți absenți s-au înregistrat la Liceul Tehnologic Turceni (37), Colegiul Tehnic Motru (25), Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu (24), Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu (23), Colegiul Tehnic Mătăsari (23), Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu (21) și Liceul Tehnologic Baia de Fier (21). Unii dintre elevii care au intrat în sălile de examen au preferat să-și testeze capacitatea de a copia, însă au avut ghinion. Este vorba de doi elevi de clasa a XII-a, unul de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, iar celălalt de la Colegiul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu, care au și fost eliminați din examen.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gorjeanul.ro