Connect with us

National

Sindicatele din învăţământ consideră că intrarea personalului în șomaj tehnic ar pune în pericol siguranța angajaților și a elevilor

Published

on

Sindicatele din învăţământ consideră că intrarea personalului în șomaj tehnic ar pune în pericol siguranța angajaților, a elevilor și chiar a unităților de învăţământ. Guvernul intenționează să îi trimită pe o parte dintre bugetari în șomaj tehnic, prin rotație, câte 15 zile. Ar fi vorba de cei a căror activitate s-a redus în ultima perioadă și care nu sunt implicați direct în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Măsura nu ar viza cadrele didactice, militarii sau polițiștii, dar nici cadrele didactice, explică premierul Ludovic Orban, ci, posibil, personalul administrativ din educație. Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage însă atenția că, indiferent că se vorbește despre personalul de predare sau cel didactic, auxiliar ori nedidactic, aplicarea acestei măsuri înseamnă îngreunarea activității, stoparea acțiunilor obligatorii de igienizare și de dezinfectare a unităților de învăţământ și lipsirea școlilor de pază.

ULTIMA ORĂ

Sport14 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National14 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional15 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional15 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional15 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional16 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional16 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON