Connect with us

National

Social- democrații vor să elimine peste 100 de taxe nefiscale

PSD va depune, astăzi, la parlament un proiect de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, începând cu data de

Published

on

PSD va depune, astăzi, la parlament un proiect de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, începând cu data de 1 ianuarie anul viitor – a anunţat, ieri, liderul partidului, Liviu Dragnea.

Tot ieri, social-democraţii şi-au prezentat programul de guvernare, care prevede măsuri de relaxare fiscală şi de creştere a veniturilor populaţiei.

Documentul mai conţine menţiuni legate de neimpozitarea pensiilor mai mici sau egale cu 2.000 de lei pe lună, sau eliminarea contribuţiei la sănătate pentru toţi pensionarii. Programul de guvernare al PSD mai prevede ca Taxa pe Valoarea Adăugată să fie de 18% de la 1 ianuarie 2018, dar şi măsuri de relaxare fiscală pentru firme.

Şi Partidul Naţional Liberal, principalul competitor al social-democraţilor, a anunţat elemente din programul său de guvernare.

PNL propune, printre altele, investirea suplimentară a 24 de miliarde de euro în economia ţării, în următorii patru ani, şi generalizarea cotei unice de 16 procente, inclusiv cota standard de TVA, şi pentru contribuţiile sociale plătite de angajator şi angajat.