Connect with us

National

Sprijin guvernamental pentru angajatorii care fac încadrări în muncă

Published

on

Începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de trei luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător, căruia i se reactivează contractul de muncă, suspendat anterior.

“Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor, până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor, care au avut o durată de suspendare a contractului individual de muncă de minimum 15 zile, în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Pe de altă parte, Guvernul a decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani, ale căror raporturi de muncă au încetat, din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

De aceeaşi facilitate vor beneficia şi angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National10 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National10 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National10 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National10 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional11 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional11 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON