Connect with us

Regional

Sprijin pentru crescătorii de porci

Published

on

În ședința din 27 februarie 2019, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.

Principalele schimbări vizează introducerea unui nou tip de cheltuieli eligibile necesare combaterii măsurilor de prevenire și combatere a pestei porcine africane, aferente Măsurii 5 și submăsurii 7.4.

Pentru a veni în sprijinul potentialilor beneficiari, conform prevederilor Regulamentului 1305/2013, cheltuielile sunt eligibile chiar dacă au fost efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare, dar nu mai devreme de data recunoașterii oficiale de către autoritățile competente a producerii fenomenului epizootiei de Pestă Porcină Africană (PPA) din Romania, respectiv 31 iulie 2017.

De aesemenea, actul normativ prevede posibilitatea prelungirii termenelor de execuție ale contractelor de finanțare, astfel încât proiectele de investiții să poată fi realizate. Prelungirea termenelor de execuție se va face în termenele stabilite prin procedurile AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și în condițiile legislației în vigoare.

Modificările aprobate prin acest act normativ vor avea impact asupra beneficiarilor publici și privați ai măsurilor cuprinse în PNDR 2014-2020.