Connect with us

Regional

Stadionul din Bănie pregătit pentru a-și deschide porțile

Primăria Municipiului Craiova a anunțat finalizarea documentației de preluare – primire a stadionului municipal.

Published

on

Primăria Municipiului Craiova a anunțat, astăzi, într-un comunicat, finalizarea documentației de preluare – primire și a procedurilor necesare pentru a deschide porțile noului stadion.  Astfel, mâine, ora 10.00, este convocată Ședința de îndată a Consiliului Local Craiova, ce are ca subiect preluarea Stadionului de la Compania Națională de Investiții și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului. Un alt punct pe ordinea de zi va fi aprobarea organigramei necesare serviciului de administrare a stadionului. Imediat ce hotărârea de Consiliu Local va fi validată, craiovenii se vor bucura de un stadion ultramodern. Cu o capacitate de 30.000 de locuri, arena din Bănie va putea găzdui competiţii fotbalistice naționale și internaționale, dar și pentru alte sporturi (rugby oină, hochei pe iarbă, mini-hochei sau fotbal american) și evenimente culturale și sociale de anvergură, concerte, târguri și expoziţii la cele mai înalte standarde.