DE ACTUALITATE

ȘTIRI ELECTORALE 15 SEPTEMBRIE ora 16:30

STIRI ELECTORALE, 15 septembrie, ora 16.30

Candidatul PRO România pentru demnitatea de primar al comunei Fărcaşe, jud. Dolj,  Nicolae Tătulescu, și-a propus să aducă în atenţie doar câteva proiecte pe care vrea să le realizeze în manadatul său, dacă va fi ales.  Printre acestea se numără: creşterea investiţiilor şi dezvoltarea infrastructurii, acestea fiind prioritate pentru crearea de locuri de muncă; asfaltarea celor două sate Golumbelu şi Plopu-Amărăşti, lucrări de racordare la apă, canalizare şi gaze naturale; construirea unui parc fotovoltaic prin accesarea de fonduri europene. El și-a mai propus sprijinirea tinerilor defavorizaţi, oferindu-le teren pentru locuinţă; acordarea de consultanţă gratuită pentru accesarea de fonduri europene, amenajarea unui târg săptămânal şi a unei pieţe dedicate fermierilor pentru a facilita schimburile comerciale şi a aduce bani la bugetul local, dar și construirea unui centru de zi pentru bătrâni.

Nicolae Giugea, candidatul PNL pentru funcția de primar al municipuiului Craiova și-a continuat seria întâlnirilor cu alegătorii; ieri după-amiază, alături de echipa sa de campanie și de voluntari, el  a străbătut cartierul Rovine și străzile Petre Ispirescu, Calea București, Vasile Alecsandri și Nicolae Iorga. ”Interacțiunea cu oamenii se dovedește cea mai eficientă formă de campanie”, a afirmat Nicolae Giugea. El a mai spus că foarte mulți cetățeni si-au exprimat nemulțumirea față de lipsa transparenței actului administrativ.

Candidatul Alianței Liberalilor și Democraților la funcția de primar al municipiului Tg.Jiu, Mădălina Negrescu, este de părere că problemele si solicitările cetățenilor sunt diverse și diferite, de la o zonă la alta, afirmând că oamenii au nevoie de un minim confort, pentru o viață normală. Fără o bază temeinică, nu se poate obține o construcție trainică. Orice construcție are o temelie; condițiile de bază pentru un trai decent sunt primele care trebuie onorate: sănătatea, siguranța familiei pentru ziua de mâine, educație și cultură – a mai spus Mădălina Negrescu.

George Alexander – candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la funcția de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, consideră că este posibil și normal ca firmele străine care realizează profituri considerabile în România să le plătească românilor salarii decente. Adică, salarii începând de la 1.500 – 2.000 euro lunar.

Același lucru, a mai afirmat George Alexander, ar trebui să se întâmple și în cazul întreprinderilor mici și mijlocii susținute economic de statul român. ”Soluția nu este să rămânem în sclavagismul economic, ci să punem în aplicare politici juste.”

%d blogeri au apreciat: