Connect with us

National

SUA, Franţa şi Marea Britanie au lansat operaţiuni militare împotriva Siriei (audio)

Preşedintele Trump a adresat un mesaj şi celor două guverne rus şi iranian

Published

on

Statele Unite au anunţat încheierea unei operaţiuni militare împotriva Siriei, lansate în comun cu Franţa şi Marea Britanie. Pentagonul afirmă că au fost lovituri aeriene care au vizat instalaţii militare şi centre de cercetare din Damasc şi Homs, în vestul ţării. Armata americană precizează că, pentru moment, nu sunt avute în vedere alte raiduri şi că aliaţii au avut grijă să evite forţele ruse prezente în număr mare pe teritoriul sirian, chiar dacă Moscova nu a fost avertizată de lansarea operaţiunii. Preşedinţii Statelor Unite şi Franţei şi premierul britanic au explicat în mesaje publice că au vrut să trimită un semnal clar că nu tolerează folosirea armelor chimice. Cele trei ţări acuză regimul preşedintelui Assad că a recurs recent la arme interzise în oraşul sirian Douma. Potrivit corespondentului la Washington, primele explozii s-au auzit la Damasc chiar în momentul în care preşedintele Trump anunţa lansarea operaţiunii. Donald Trump:

Loviturile militare combinate ale Forţelor Armate ale Statelor Unite, Franţei şi Marii Britanii au început chiar în vreme ce liderul de la Casa Albă anunţa răspunsul administraţiei sale la atacul chimic din Douma al regimului Assad, de la sfârşitul săptămânii trecute.

Preşedintele Trump l-a calificat pe Assad drept „cel rău”, „un monstru” şi a adăugat:

Preşedintele Trump a adresat un mesaj şi celor două guverne rus şi iranian, cele mai responsabile -a  spus el – pentru sprjinirea, echiparea şi finanţarea regimului criminal al lui Assad: „Întreb: Ce fel de raţiune vrea să fie asociată cu uciderea în masă a bârbaţilor, femeilor şi copiilor nevinovaţi?”.

ULTIMA ORĂ

Sport2 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National2 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional2 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional2 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional3 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional4 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional4 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON