Connect with us

Regional

SuperCupa României la Karting electric, în premieră, la Râmnicu Vâlcea

Published

on

La Râmnicu Vâlcea va avea loc în week-end, în premieră, SuperCupa României la Karting electric. Este vorba despre  „Marele ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea” – eKart ‘nG City Center 2019, pentru copii între 4 şi 13 ani.

Sâmbătă, 15 iunie şi duminică, 16 iunie, între orele 9:00 și 14:00, vor avea loc probele de Circuit Stradal – Viteză pe Circuit pe traseul Calea lui Traian – str. Constantin Brâncoveanu – str. General Praporgescu – bd. Tudor Vladimirescu. La întrecerea karturilor electrice sunt aşteptaţi deopotrivă copiii, dar şi adulţii atraşi de viteză şi de adrenalina virajelor strânse. Punctul de Start/Sosire va fi pe Calea lui Traian, în zona Bisericii Toţi Sfinţii.

Prima SuperCupă la Karting electric din România s-a desfăşurat la Bucureşti, în anul 2017, iar de atunci s-au mai derulat ediţii ale acestei competiţii în Capitală şi în municipiul Constanţa. Prin organizarea acestui eveniment, Râmnicu Vâlcea intră în rândul comunităţilor locale care susţin sporturile şi e-mobilitatea în rândul copiilor şi tinerilor.

Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia Clubul de Karting Bucureşti, în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi în asociere cu Formula Electric Promotion, Automobil Clubul Român, Federaţia Internaţională de Automobilism şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ca urmare a desfăşurării ”Marelui ePremiu al oraşului Râmnicu Vâlcea”, în zilele de 15 şi 16 iunie 2019, între orele 8.30-14.30 se interzice circulaţia auto pe următoarele artere de circulaţie:

  • Calea lui Traian, direcţia de mers Sud-Nord, pe segmentul cuprins între intersecţia cu str. General Magheru şi intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu;
  • Calea lui Traian, direcţia de mers Nord-Sud, pe segmentul cuprins între intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu şi intersecţia cu str. Ştirbei Vodă; str. General Praporgescu, de la intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu până la intersecţia cu bd. Tudor Vladimirescu;
  • str. Constantin Brâncoveanu, segmentul de stradă cuprins între intersecţia cu Calea lui Traian şi intersecţia cu str. General Magheru;
  • bd. Tudor Vladimirescu, segmentul cuprins între intersecţia cu Calea lui Traian şi intersecţia cu str. General Praporgescu şi Scuarul Mircea cel Bătrân. 

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sport6 ore ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regional6 ore ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National7 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic7 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional7 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional7 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National8 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON