Connect with us

International

Targul Gaudeamus Timisoara s-a deschis astazi

Published

on

Târgul GAUDEAMUS Timișoara, în premieră în Piața Libertății Târgul GAUDEAMUS Timișoara 2018, evenimentul cu numărul 106 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol, vă așteaptă să sărbătoriți Centenarul României și 90 de ani de Radio România în cel mai frumos mod, în mijlocul cărților. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio Timișoara și va avea loc în perioada 13 – 17 iunie, în premieră în Piața Libertății.

Programul de vizitare este următorul: miercuri – vineri între orele 11.00 şi 21.00, sâmbătă, între orele 10.00 și 21.00 şi duminică între orele 10.00 şi 18.00; accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 13 iunie, la ora 12.00. Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Timișoara 2018 este prof. univ. dr. Ioan Hațegan. *** Gaudeamus Timișoara 2018, repere statistice: – peste 40 de expozanţi, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Prezenţa editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate. – o suprafaţă de peste 450 mp de standuri, care egalează recordul înregistrat la ediţia 2012, când Târgul Gaudeamus Timișoara a atins anvergura maximă. Proiecte Radio România derulate la GAUDEAMUS Timișoara

 Pe parcursul acestui an, Radio România organizează cu prilejul tuturor evenimentelor din seria Gaudeamus câte un spațiu dedicat Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia este expusă o colecție de volume cu această tematică. Volumele, publicate de către editurile care participă la târg, pot fi ulterior achiziționate de la standurile participanților.

 Tombola Gaudeamus, derulată pe baza buletinelor de vot al publicului, care va avea trei premii extrem de atractive – două tablete și un laptop, oferite de IndECO Grup

 Concursul „Lectura la doi pași”, adresat liceenilor și organizat de Radio România Timișoara, reprezentând etapa zonală a Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu” – vineri, 15 iunie, începând cu ora 14.00; premiile vor fi oferite de Radio România și IndECO Grup.

 Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii.  Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează, cu prilejul Târgurilor Gaudeamus, performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 16 iunie, la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi să îl cunoaşteţi pe „invitatul de nota 10” la GAUDEAMUS Timișoara, Sergiu Ionuț Novac (elev la Colegiul Național Coriolan Brediceanu din Lugoj). Premiul va fi oferit de Radio România. Premiile GAUDEAMUS Timișoara 2018 vor fi decernate duminică, 17 iunie, începând cu ora 16.00, astfel:

 Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului

 Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului  Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare Târgul GAUDEAMUS Timișoara, reluat în acest an după o pauză de 5 ani, este o componentă de bază a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – mai 2018, însumează 105 evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS, circa 10.360 de expozanţi, 2.868.000 de vizitatori şi peste 12.700 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional Gaudeamus (24 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (Cluj-Napoca – 19 ediţii, Craiova – 17 ediţii, Litoral – 9 ediţii, Timișoara – 10 ediții – inclusiv ediția 2018, Oradea – 5 ediţii), Târgul Gaudeamus Carte Şcolară (15 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe.

Un eveniment organizat de Radio România Partenerii ediţiei Parteneri: BRD Groupe Société Générale și IndEco GrupParteneri media: Agenda, Agenția de presă Rador, mediaTRUST, Publi Tim și Timiș online – www.tion.ro Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Timișoara, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National5 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National5 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National5 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National5 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional5 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional5 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON