Connect with us

International

Thailanda: Toți cei 12 copii captivi într-o peșteră au fost salvați

„Cei 12 mistreți și antrenorul lor au fost salvați”

Published

on

Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera din nordul Thailandei în care erau captivi de peste două săptămâni, conform puşcaşilor marini thailandezi. Ei au informat că în peşteră au mai rămas patru persoane: un medic şi trei puşcaşi marini care se aflau acolo pentru a-i ajuta pe copii, scrie The Guardian.

Opt dintre cei 12 copii copii, salvaţi duminică şi luni, se află în spital şi sunt ţinuţi în carantină. Ei urmează să rămână spitalizaţi timp de o săptămână, în vederea supravegherii unei eventuale dezvoltări a unor infecţii. În cazul în care nu apare nimic periculos, părinţii vor fi autorizaţi să se apropie de paturile lor, cu haine de protecţie, la o distanţă de doi metri, conform medicilor.

La operaţiunea de salvare au luat parte zeci de puşcaşi marini thailandezi şi experţi internaţionali. Prim-ministrul thailandez a confirmat că băieţii au primit calmante pentru a nu se panica în timpul operaţiunii de scoatere la suprafaţă.

Copiii, cu vârste între 11 şi 16 ani, şi antrenorul lor de fotbal, în vârstă de 25 de ani, au fost daţi dispăruţi pe 23 iunie, când nu s-au mai întors dintr-o excursie de după antrenament. Ei au intrat în peşteră şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire.

„Cei 12 mistreți și antrenorul lor au fost salvați din peșteră”, au anunțat comandourile marinei thailandeze, care conduc operațiunea, pe pagina lor de Facebook.

Echipa de fotbal a copiilor se numea „Mistreții”.

ULTIMA ORĂ

Sport15 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National15 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional15 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional15 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional15 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional16 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional16 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON