DE ACTUALITATE

Thor: Love and Thunder va fi „mai grandios, mai gălăgios, mai bombastic”

Taika Waititi vrea un film „de două ori mai nebunesc” după Thor: Ragnarok .

Regizorul lui Thor: Ragnarok știe ce vrea de la viitorul film din serie. Într-un interviu recent acordat publicației Wired, Taika Waititi a confirmat revenirea lui Korg și a dat asigurări că Thor: Love and Thunder va depăși Ragnarok ca amploare, energie și divertisment.

Cineastul a ținut să spună că nu ar fi fost interesat să revină la cârmă dacă nu ar fi putut să facă filmul „de două ori mai nebunesc”. El a dat asigurări că noile aventuri cinematografice marca Thor – în care personajul lui Natalie Portman preia puterile supereroului – vor fi „mai grandioase, mai gălăgioase, mai bombastice” decât anterioarele.

Waititi, care îl joacă pe Korg, a mai declarat: „Îmi place la nebunie să interpretez acel personaj”. Cineastul este obișnuit să apară în dublă postură la filmări – ca actor și regizor. A mărturisit totuși că în această situație echipei de filmare îi este destul de greu să îl ia în serios.

„M-am gândit prima dată că este total greșit, ca regizor, să lucrezi într-un costum de vampir [în cazul lui What We Do in the Shadows, unde a avut rolul vampirului Viago, n. red.].

Era destul de greu să fiu luat în serios. Apoi, în pijamalele acelea [pentru costumul pentru Korg, n. red.] te simți pur și simplu ridicol. Apoi a trebuit să regizez îmbrăcat în Hitler [pentru ultimul său film, Jojo Rabbit]. Te simți jenat să vorbești cu oricine”. a explicat el.

Thor: Love and Thunder, în care o vom revedea și pe Tessa Thompson (Valkyrie), dar și pe Chris Hemsworth (fostul Thor), se va lansa pe 5 noiembrie 2021.

Jojo Rabbit, o comedie-dramă de război, în care mai joacă și Scarlett Johansson, Sam Rockwell și Rebel Wilson, s-a lansat deja în Statele Unite, urmând să debuteze în cinematografele din toată lumea în ianuarie, anul viitor.

sursa: cinemagia.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: