Connect with us

Regional

Toate ajutoarele de minimis pentru fermieri sunt blocate

Published

on

Direcţia pentru Agricultură Gorj nu poate demara niciunul dintre programele privind acordarea de ajutoare de minimis în lipsa unui buget aprobat. Există toate documentaţiile întocmite, însă lipseşte bugetul. Directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Gorj, Alin Petrică, a declarat că anul acesta vor fi în derulare patru programe prin care vor fi acordate subvenţii producătorilor agricoli. Este vorba de ajutorul de minimis la cultivarea de tomate în spaţii protejate, pentru producătorii de lână şi pentru crescătorii raselor de porcine bazna şi mangaliţa.

De asemenea, de anul acesta se va introduce şi ajutorul de minimis pentru producătorii de usturoi. Este vorba de un sprijin de 1.000 de euro pe hectar, la o suprafaţă minimă cultivată de 3.000 de metri pătraţi. Chiar dacă nu este un judeţ cu tradiţie în cultura usturoiului, Alin Petrică speră ca şi fermierii din Gorj să se înscrie în program şi să beneficieze de sumele acordate de Ministerul Agriculturii.

ULTIMA ORĂ

Regional14 ore ago

Concert extraordinar de Ziua Filarmonicii „Oltenia” Craiova:77 de ani de la înființare prin decret regal

Filarmonica „Oltenia” sărbătorește anul acesta 77 de ani de la înființarea sa, prin decret regal, o istorie bogată și o...

Regional14 ore ago

Inaugurare de amploare la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești: Noua clădire oferă condiții moderne pentru pacienți și personalul medical

Astăzi, într-o ceremonie solemnă desfășurată la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, județul Vâlcea, s-a marcat un moment important în modernizarea...

sad boy in gray sweater sitting on the floor sad boy in gray sweater sitting on the floor
National15 ore ago

România ocupă locul trei în Europa la capitolul bullying în școli, conform unui raport OMS

România ocupă locul trei în Europa în ceea ce privește bullyingul în școli, conform unui raport al Organizației Mondiale a...

grey laptop on table grey laptop on table
National15 ore ago

Ministrul Mediului: Programul „România Neutră” promite peste 100.000 de locuri de muncă verzi până în 2050

Peste o sută de mii de locuri de muncă verzi vor fi create în România, până în anul 2050, a...

white cloud white cloud
National15 ore ago

Schimbări radicale ale vremii în România: de la căldură record la temperaturi scăzute și ploi

Căldura neobişnuită din acestă sfârşit de săptămână va continua şi astăzi, când se aşteaptă o maximă de 34 de grade...

three paintings hanging in gallery three paintings hanging in gallery
Regional15 ore ago

Expoziția Regională de Arte Vizuale „Sacrul în Artă” aduce peste 30 de artiști în lumina Sărbătorilor Pascale

Peste 30 de artişti îşi vor prezenta lucrările în cadrul Expoziţiei Regionale de Arte Vizuale ‘Sacrul în artă’, dedicată Sărbătorilor...

tan and black dogs tan and black dogs
Regional15 ore ago

Primăria Bumbești-Jiu caută firmă pentru gestionarea câinilor maidanezi

Primăria Bumbești-Jiu, Gorj, caută firmă să scape orașul de câinii maidanezi. A scos la licitație gestionarea câinilor fără stăpân și...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON