DE ACTUALITATE

Tomis Eye – noua atracție turistică a litoralului românesc

O nouă atracţie pentru turişti şi constănţeni a fost inaugurată, vineri seară, în apropierea Cazinoului din Constanţa. Este vorba despre o roată panoramică, botezată “Tomis Eye”, care se află în zona Poarta 1, de la înălţimea căreia pot fi văzute Cazinoul, faleza, o parte din port sau marea.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa a declarat că elevii de nota 10 şi persoanele cu dizabilităţi au intrare gratuită, iar pensionarii beneficiază de o reducere de 50 la sută, preţul unui bilet întreg fiind de 20 de lei.

%d blogeri au apreciat: