Connect with us

Evenimente

Traffic Snake Game la Valcea

Campania face parte din Săptămâna Europeana a Mobilităţii ce se desfasoara în perioada 16 – 22 septembrie.

Published

on

Municipiul Râmnicu Vâlcea marchează în perioada 16 – 22 septembrie o nouă ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii. În cadrul evenimentului, organizat de Primăria municipiului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, în mai multe unităţi şcolare din Râmnic vor fi ţinute prelegeri despre avantajele pe care le poate aduce mediului înconjurător mersul pe jos, cu mijloace de transport nepoluante (biciclete) sau cu mijloacele de transport în comun, în detrimentul utilizării autoturismelor personale.

Sâmbătă, 19 septembrie, între orele 9.00 – 11.00, circulaţia auto pe bd. Dem Rădulescu – între intersecţia cu str. Ostroveni şi cea cu DN 67 – va fi restricţionată complet, aici urmând să se desfăşoare mai multe concursuri şi demonstraţii având ca protagonişti copii din Râmnic – de desene cu creta pe asfalt, de role, de skate-borduri sau de biciclete. Toţi participanţii vor primi premii în dulciuri şi diplome.

În cadrul aceluiaşi eveniment, în municipiu se va desfăşura şi campania europeană Traffic Snake Game, aflată la cea de-a doua ediție în România, creată pentru a încuraja mersul pe jos şi cu bicicleta la şcoală, având ca principal grup ţintă elevii şi părinţii acestora.

În România, ediţia 2015 a Săptămânii Europene a Mobilităţii este marcată în 24 de oraşe.

 

 

Sursa: gds.ro