Connect with us

National

Trafic aglomerat la granitele Romaniei

Timpul de asteptare este de aproximativ…

Published

on

Aproximativ 10 ore este acum timpul de aşteptare pentru camioanele care intră în ţară pe la Vama Siret, potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră. 5 ore se aşteaptă la Vama Petea şi aproximativ 3 ore la Vama Giurgiu. Petea şi Giurgiu sunt punctele de frontieră cu probleme şi pentru autoturisme, care sunt nevoite să aştepte aproximativ 30 de minute.

Traficul s-a intensificat odată cu introducerea controalelor sistematice la frontierele Spaţiului Schengen şi la cele externe ale Uniunii Europene. Numărul de maşini a crescut şi în preajma sărbătorilor de Paşte. Inspectorul general adjunct al Poliţiei de Frontieră, chestorul Liviu Marius Galoş spune că se încearcă găsirea unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului:

Pentru a veni în sprijinul românilor care se deplasează în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia celor interesaţi „Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale 2017”. Materialul conţine recomandări utile în cazul călătoriilor în afara graniţelor României şi un set de informaţii pentru cele mai frecventate destinaţii turistice din această perioadă.

Ghidul poate fi consultat pe site-ul de internet mae.ro dar şi pe pagina de Facebook a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.