Connect with us

International

Tragedie românească în Halkidiki

Published

on

Doi cetăţeni români, o femeie şi un băiat de 8 ani, şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia (regiunea Halkidiki) s-a prăbuşit ca urmare a fenomenelor meteo extreme (vânt foarte puternic, ploaie şi grindină) care au afectat miercuri seara nordul Greciei, informează Reuters.

Doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau, în peninsula Halkidiki din nordul Greciei, care se bucură de popularitate în rândul turiştilor, conform informaţiilor furnizate de poliţie.

Alte două persoane, de naţionalitate rusă, un bărbat şi un băiat, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit lângă un hotel din oraşul Potidea, aflat pe litoralul grecesc, potrivit autorităţilor.

Conform estimărilor unui centru medical, între 60 şi 70 de persoane au primit îngrijiri pentru rănile suferite, majoritatea fracturi.