Connect with us

National

Transferarea contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, motivată de purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că luni, 13 noiembrie, va …

Published

on

Purtătorul de cuvânt al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Varujan Vosganian, motivează mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat prin necesitatea eradicării evaziunii fiscale. Reprezentantul ALDE spune că mulţi angajatori nu îşi plăteau taxele, iar astfel s-a ajuns la deficit bugetar, cu efecte importante, de exemplu la plata pensiilor:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că luni, 13 noiembrie, va propune Biroului Politic Executiv depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului. PNL va sesiza şi Avocatul Poporului pentru ca acesta să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă a guvernului cu modificările fiscale. Aceeaşi decizie a fost anunţată şi de Blocul Naţional Sindical, care va continua şi protestele până pe 15 noiembrie faţă de mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat.

ULTIMA ORĂ

brown snake brown snake
Regional12 ore ago

Mehedinți: Jandarmii au interve­nit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri

Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un...

Regional12 ore ago

Autoritățile doljene urmează să preia Casa Memorială „Alexandru Macedonski” în vederea reabilitării

Autoritățile din județul Dolj își propun trecerea din domeniul privat al comunei Goiești în cel privat al județului a unei...

Regional13 ore ago

Expoziția omagială „Filarmonica Oltenia în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman” – 77 de ani de la înființare

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman prezintă cu mândrie Expoziția Omagială „Filarmonica Oltenia în Colecțiile Bibliotecii Județene”, marcând cei 77...

Regional13 ore ago

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză la podul feroviar peste râul Olt

Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare la podul de la Drăgănești Olt – Fărcașele vor impacta circulația trenurilor Compania Națională...

Regional13 ore ago

Campania „Detector pentru viață” debutează în județul Olt: 15 localități vor beneficia de echipamente de avertizare împotriva incendiilor și scăpărilor de gaze

Campania națională „Detector pentru Viață” a fost lansată și în județul Olt, aducând speranță și siguranță în comunitățile locale. Un...

Info Trafic13 ore ago

Infotrafic: Cinci transporturi agabaritice – restricţii de circulaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 17.04.2024, începând cu ora 20:00, la interval de 30 minute,...

Regional13 ore ago

Simularea Bacalaureatului: Procentul de prezență la proba la alegere a profilului și specializării, 66,12%

Astăzi, pe 17 aprilie 2024, elevii care au participat la simularea județeană a examenului național de Bacalaureat au susținut proba...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON