DE ACTUALITATE

Treisprezece persoane au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci culese din pădure

ISU a acţionat cu o autospecială dotată corespunzător pentru transportul mai multor persoane.

Împarte cu prietenii tăi

Treisprezece persoane din Deva şi Burjuc, între care doi copii, au ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Judeţean din Deva, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure şi s-au simţit rău.

Potrivit ISU Hunedoara, echipele de prim-ajutor au transportat la spital 13 persoane care au consumat ciuperci culese din pădure

„Iniţial, la adresa indicată prin apelul 112, am găsit la Burjuc opt persoane, dintre care un minor, cu vârste cuprinse între 13 si 87 de ani, care au consumat ciuperci culese din pădure şi prezentau simptomele specifice intoxicaţiei cu acestea”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Cele 8 persoane au fost transportate conştiente, cooperante şi stabile hemodinamic cu autospeciala pentru transportul victimelor multiple şi ambulanta SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Deva.

Ulterior, alte două persoane, din aceeaşi familie, care acuzau stări de greaţă şi vărsături, au ajuns la spital cu maşina personală.

După mai puţin de o oră de la primul apel, Salvarea a fost solicitată la un caz similar din Deva.

„Am intervenit din nou cu un echipaj de prim-ajutor pentru a acorda asistenţă medicală altor trei persoane, cu vârste cuprinse între 14 si 48 de ani, care s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure”, a adăugat Doda.

ISU a acţionat cu o autospecială dotată corespunzător pentru transportul mai multor persoane, dar şi cu un echipaj cu medic.

 

Sursă: Mediafax

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Ziua Marinei Române

Cele mai multe evenimente organizate de Forţele Navale Române sunt în porturile militare Constanţa şi Mangalia

Închide