Connect with us

National

Trenurile Soarelui 2019 (audio)

Published

on

Compania Naţională de Drumuri anunţă câteva măsuri pentru fluidizarea traficului pe drumul spre mare, în minivacanţa de Rusalii.

Astfel, pe Autostrada Soarelui a fost schimbat sensul de circulaţie pe una din benzile reversibile, traficul urmând a se desfăşura pe 4 benzi în sensul Bucureşti – Constanţa şi pe 2 benzi în sensul invers.

De asemenea, în condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei, pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere a Podului de la Feteşti pe sensul Constanţa – Bucureşti se crează ambuteiaje, CNAIR a organizat un punct suplimetar de încasare, traficul urmând a fi dirijat şi prin spatele clădirii Agenţiei de Încasare. 

Tot de astăzi revin pe şine trenurile Soarelui. Sunt 40 care vor asigura zilnic legături din toată ţara cu staţiunile de pe Litoral şi din Delta Dunării, până în 9 septembrie. Adrian Vlaicu, director de comunicare CFR Călători cu detalii pentru RRA:

Pentru Delta Dunării, zilnic va circula un tren dus-întors între Bucureşti şi Tulcea. 

Sunt oferite şi multe reduceri, iar unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la mersul trenurilor estivale. Modificarile vor fi anunţate la nivel local, în gări, mai anunţă CFR Călători. 

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National7 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional8 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional8 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional8 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON