Connect with us

National

Trenurile Soarelui

CFR Călători lansează începând de astăzi programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2015”.

Published

on

           CFR Călători lansează începând de astăzi programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2015”. Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de garnituri care vor pleca din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi spre Delta Dunării. Într-un comunicat de presă, CFR precizează că în acest sezon, ca noutate pentru turiştii din Craiova, deplasarea spre Constanţa şi retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Braşov, cu două trenuri.

De asemenea, majoritatea garniturilor feroviare care sosesc din ţară vor avea legături frecvente între Constanţa şi staţiunile de pe litoral. Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, un tren direct va circula suplimentar din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

foto: lideruldeopinie.ro