Connect with us

Regional

Un camion cu dulciuri, implicat într-un accident rutier la Optași-Olt

A derapat şi a ajuns pe câmp

Published

on

Un cetăţean sârb de 47 de ani a fost rănit şi transportat la spital după ce autocamionul în care se afla, condus de un conaţional al său, a fost implicat miercuri într-un accident rutier pe DN65, la Optaşi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu.

Autocamionul în care se aflau cei doi bărbaţi a derapat şi a ajuns pe câmp, unde a lovit un copac. Autocamionul transporta dulciuri.

După accident, pasagerul a rămas încarcerat şi pentru a fi scos a fost necesară intervenţia unor echipaje ISU cu autospeciala de descarcerări grele.

„Pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea pacientului, acesta fiind preluat de echipaje medicale. Bărbatul era conştient şi prezenta dureri la şold şi la spate. El a fost transportat Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat Alin Băsăşteanu.

Şoferul, în vârstă de 48 de ani, nu prezenta urme vizibile de traumă şi a refuzat transportul la spital.

ULTIMA ORĂ

International4 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National4 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional4 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional4 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional4 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional5 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional5 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON