Connect with us

Regional

UN Day : Give a Hand, Take a Smile

Ziua Internațională a Organizației Națiunilor Unite -24 octombrie – este sărbătorită și la Craiova.

Published

on

Ziua Internațională a Organizației Națiunilor Unite -24 octombrie –  este sărbătorită și la Craiova, printr-un eveniment multicultural intitulat UN Day : Give a Hand, Take a Smile”. Evenimentul, organizat de Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova, va fi găzduit de Casa de Cultură Traian Demetrescu și va începe la ora 12:00. În cadrul acestuia, studenţii internaţionali, aflaţi la studii în Bănie prin intermediul programului ERASMUS, au pregătit o serie de prezentări interactive, ce cuprind informaţii despre contribuţia țărilor la ONU şi în acelaşi timp, despre obiceiurile şi cultura lor, precum şi despre experienţele şi impactul cultural trăite în ţara noastră.

Pe 24 octombrie 1945 a intrat în vigoare Carta ONU, instituind astfel Organizația Națiunilor Unite. Trei ani mai târziu, în 1948, s-a decis ca pe data de 24 octombrie să se sărbătorească Ziua Internațională a Organizației Națiunilor Unite.

În septembrie 2015, 193 de lideri mondiali au adoptat 17 Obiective Globale pentru a pune capăt sărăciei extreme, pentru a combate inegalitatea și nedreptatea și pentru a proteja planeta noastră până în 2030.

ULTIMA ORĂ

Regional14 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional15 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International15 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National15 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National15 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National15 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional16 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON