DE ACTUALITATE

Un elicopter SMURD s-a prăbușit în Republica Moldova

Cel puțin o persoană și-a pierdut viața.

Împarte cu prietenii tăi

Cel puţin o persoană a murit după ce un elicopter SMURD s-a prăbuşit, azi, în raionul Cantemir din Republica Moldova.

Conform surselor citate de site-ul Unimedia, elicopterul s-a prăbuşit în zona localităţii Haragîş, în raionul Cantemir, în apropierea frontierei cu România. La bordul elicopterului erau patru persoane, toţi membri ai echipajului. Cel puţin un membru al echipajului a murit, iar alţi trei sunt daţi dispăruţi. Elicopterul a dispărut de pe radar la ora 14:13 în apropierea satului Haragîş, raionul Cantemir. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD, iar în prezent se efectuează lucrări de căutare a celorlalte 3 persoane.  Aerovehiculul mergea spre Cahul pentru a transporta o persoană la Spitalul Chişinău, după ce efectuase un alt zbor în această dimineaţă.

„În această dimineaţă, elicopterul SMURD a fost solicitat de către medicii din Vulcăneşti, pentru a transporta aerian şi monitorizat un pacient, internat în spitalul rational. O femeie de 85 de ani, care suferă de bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie şi renală acută. Pe parcursul zborului, pacienta a fost monitorizată medical de către paramedicii şi medicii SMURD Iaşi. La ora 12:10 minute elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din Chişinău, femeia fiind preluată de către o ambulanţă 903 şi transportată la Spitalul de Urgenţă. Aceasta a fost a 19 operaţiune aeriană SMURD pe teritoriul Republicii Moldova „, se arată pe site-ul Ministerului de Interne din Republica Moldova.

 

Sursa: Mediafax

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Trofeul Electricianului, la mare tensiune la Craiova!

S-a simțit și la Pulsul Zilei tensiunea, după cum ne-a transmis în direct Liliana Hinoveanu de la fața locului.

Închide