Connect with us

Evenimente

Un medic din Valcea si-a injunghiat colegul in sala de operatie!

Unul dintre ei e la reanimare.

Published

on

Un conflict violent între doi medici a izbucnit astazi la Secția de Chirurgie a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea, unul dintre aceștia fiind rănit, anunta Agerpres.

„Am fost solicitați să intervenim la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea unde a avut loc un conflict violent între doi medici chirurgi, C.P. și E.B., în urma căruia unul a necesitat intervenții chirurgicale. Procuratura a preluat cercetarea cazului și vom reveni cu detalii pe parcursul anchetei”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Surse din cadrul anchetatorilor au afirmat că în cursul zilei între medicii chirurgi Constantin Ploscaru și Emil Bărbulescu a avut loc un conflict în privința folosirii sălii de operație. Astfel, medicul Emil Bărbulescu și-a manifestat intenția de a opera un pacient care ar fi fost diagnosticat cu HIV pozitiv, fapt care l-a nemulțumit pe colegul său Constantin Ploscaru.

Potrivit surselor citate, Ploscaru a intrat în sala de operații și i-a cerut lui Bărbulescu să sisteze de urgență intervenția. Acesta a refuzat, iar, după un schimb de replici, Ploscaru ar fi luat un bisturiu cu care și-a înjunghiat lângă carotidă colegul, au explicat sursele.

Medicul Bărbulescu a fost de urgență intubat și se află la reanimare.

 

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National15 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National15 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National15 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National15 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional15 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional15 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON