Connect with us

Evenimente

Universitatea din Craiova a lansat un nou proiect

„Pregătiți pentru performanță pe piața muncii” vizează creșterea gradului de ocupare pentru viitorii absolvenți.

Published

on

IMG_6463

Universitatea din Craiova a lansat proiectul „Pregătiți pentru performanță pe piața muncii”. Obiectivul general al acestui proiect constă în creșterea gradului de ocupare pentru viitorii absolvenți ai Universității din Craiova prin dezvoltarea aptitudinilor de muncă, în cadrul stagiilor de practică, prin oferirea unor servicii de consiliere și orientare în carieră și prin promovarea parteneriatelor ce facilitează tranziția de la școală la viața activă. Grupul-ţintă este alcătuit din 240 de studenți ai Universității din Craiova (200 de studenți de la Facultatea de Litere și 40 de studenți de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor). La conferinţa de lansare, au evidenţiat principalele coordonate ale noului proiect prof.univ.dr. Ion Stancu, managerul proiectului, prof.univ.dr. Marian Siminică, decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, şi prof.univ.dr. Nicu Panea, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova.