Connect with us

National

Urmărire penală faţă de mai multe persoane din conducerea SRR

Published

on

În spiritul onestităţii şi a informării transparente, Radio România precizează că în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, de azi, 23 noiembrie, referitor la cercetările având ca obiect aspecte ale activităţii Consiliului de Administraţie al Radio România din perioada iulie 2011 – ianuarie 2014, se menţionează următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de: Miculescu Ovidiu, Bertzi Alexandru, Moise Adrian Valentin, Rădulescu Adelina, Savu Ileana şi Florea Ana (alături de Demeter Andras Istvan, Fugaru Mirela-Ioana, Voicu Mihai, Olaru Stejărel-Nicolae şi Moşneag Doina), membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din acea perioadă, pentru comiterea unor prezumtive infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.

În acest moment se efectuează cercetări, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a celor implicaţi.

Comunicatul Parchetului precizează, de asemenea, că „efectuarea în continuare a urmării penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Faţă de unele informaţii neconforme cu realitatea apărute în presă, facem precizarea că urmărirea penală este prima fază a procesului penal, care are ca scop strângerea şi verificarea probelor care să dovedească sau nu existenţa infracţiunilor cercetate.

Radio România îşi manifestă, ca şi până acum, întreaga disponibilitate pentru clarificarea tuturor aspectelor ce fac obiectul cauzei.