Connect with us

Evenimente

Urmarire penala pentru Victor Ponta

Plenul Camerei Deputaţilor ar urma să se pronunţe mâine dimineaţă asupra solicitării DNA.

Published

on

Plenul Camerei Deputaţilor ar urma să se pronunţe mâine dimineaţă asupra solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale a primului ministru pentru acuzaţiile de conflict de interese. Anunţul a fost făcut de Victor Ponta, care a avut o primă întâlnire cu membrii Comisiei juridice, unde a convenit accelerarea procedurilor în cazul său. La ora 16:00, Victor Ponta va fi audiat. Comisia juridică intenţionează să finalizeze raportul până diseară. Vicepreşedintele Comisiei juridice, liberalul Ioan Cupşa, a declarat că liberalii vor vota pentru începerea urmăririi penale, atât în Comisie, cât şi în plenul Camerei.

 

Între timp, la sediul central ala PNL continua întâlnirea la care conducerea partidului analizează modul în care liberalii vor boicota acţiunile politice la care participă premierul. Co-preşedintele partidului, Alina Gorghiu, a anunţat ieri că PNL nu mai recunoaşte legitimitatea lui Victor Ponta în fruntea guvernului. Ea a sugerat că ar fi de dorit ca primul ministru să nu participe la consultările de astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis. Cu puţin timp în urmă, Administraţia Prezidenţială a anunţat că a schimbat programul consultărilor privind noua Strategie Naţională de Apărare. Discuţiile cu liderii partidelor coaliţiei de guvernare vor avea loc la 18:00, iar cele cu cei ai PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, la ora 18:30, pentru ca subiectul consultărilor să nu fie perturbat de tensiunile politice, precizează Administraţia Prezidenţială. Reuniune importantă şi la PSD. Toţi liderii locali vin la Bucureşti după amiază. Ei ar urma să reconfirme sprijinul pentru liderul partidului, după ce până acum numeroase organizaţii i-au cerut să nu demisioneze din funcţia de premier. Şi preşedintele Senatului şi-a exprimat din nou astăzi sprijinul pentru Victor Ponta. El crede că nu sunt intrunite condiţiile pentru a părăsi conducerea executivului.

ULTIMA ORĂ

International5 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National5 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional5 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional6 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional6 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional6 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional6 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON