Connect with us

Evenimente

Va fi referendum in Grecia!

Deputaţi şi miniştri ai partidului de guvernământ, Syriza, au fost fotografiaţi de presa de la Atena la coadă la bancomatele Parlamentului.

Published

on

               Parlamentul Greciei a aprobat, în urmă cu câteva ore, propunerea guvernului de a organiza pe 5 iulie un referendum privind acceptarea programului de reforme al creditorilor internaţionali. Intenţia executivului a fost criticată dur de opoziţie, în timp ce premierul Alexis Tsipras a apreciat în plen, că poporul va spune un mare NU ultimatumului creditorilor şi s-a declarat convins că, astfel, forţa de negociere a ţării va fi întărită.

Decizia legislativului de la Atena a fost luată la finalul unei zile tensionate atât în Grecia cât şi la Bruxelles. Temerile privind o posibilă ieşire din zona euro au determinat zeci de mii de greci să înceapă să îşi retragă banii din bănci, iar la bancomatele din întreaga ţară au fost cozi încă de la primele ore ale dimineţii. Chiar şi deputaţi şi miniştri ai partidului de guvernământ, Syriza, au fost fotografiaţi de presa de la Atena la coadă la bancomatele Parlamentului, care au trebuit reîncărcate cu bani. Între timp, la Bruxelles, partea elenă a părăsit negocierile, iar miniştrii de finanţe din zona Euro au decis că nu vor prelungi pachetul de asistenţă financiară pentru Grecia după 30 iunie, când Atena riscă să intre în incapacitate de plată, ceea ce ar putea atrage şi o renunţare la moneda unică europeană.

Posibilitatea ca Grecia, odată intrată în incapacitate de plată, să părăsească zona euro, pune Uniunea Europeană în faţa unei situaţii fără precedent. Nu este clar ce s-ar întâmpla în cazul unui astfel de scenariu şi dacă un colaps al sistemului financiar grecesc va avea efect de domino în zona euro. Oficiali europeni, între care ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaueble, au declarat că au încredere în mecanismele de stabilitate care au fost adoptate după criza economică globală din 2008. O parte dintre experţii în pieţele de capital sunt, însă, mai sceptici şi cred că orice scenariu este posibil, după cum a declarat pentru Radio România analistul economic Doru Lionăchescu:

ULTIMA ORĂ

International13 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National14 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National14 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National14 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National14 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional14 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional15 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON