DE ACTUALITATE

Valeriu Zgonea – vizita oficiala in Georgia

Memorandumul de Înțelegere între Camera Deputaților și Parlamentul de la Tbilisi.

Împarte cu prietenii tăi

Luni, 8 februarie 2016, la Tbilisi, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și președintele Parlamentului din Georgia, David Usupashvili, au semnat un Memorandum de Înțelegere între cele două foruri legislative.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, împreună cu o delegație parlamentară, efectuează o vizită oficială în Georgia, în perioada 8-9 februarie 2016, la invitația Preşedintelui Parlamentului de la Tbilisi, David Usupashvili.

”Georgia este unul dintre statele prioritare pentru politica internaţională de cooperare a României şi principalul partener comercial al ţării noastre din Caucazul de Sud. Dorim să dăm un nou impuls cooperării noastre interparlamentare și mă bucur că viziunea comună în ceea ce privește potențialul enorm pe care îl are diplomația parlamentară în valorificarea obiectivelor noastre strategice de apropiere și susținere a parcursului european al Georgiei a căpătat o formă cât se poate de concretă”, a declarat Valeriu Zgonea în cadrul întrevederii cu omologul său,  David Usupashvili.

Președinții celor două foruri legislative au semnat un Memorandum de Înțelegere în vederea consolidării cooperării interparlamentare. Prin prevederile cuprinse în cadrul acestuia, cele două instituții se angajează să dezvolte, să consolideze și să intensifice relațiile parlamentare, prin organizarea de întâlniri la nivelul conducerii Camerei Deputaților și a Parlamentului Georgiei, la nivelul Comisiilor parlamentare de specialitate și al Grupurilor parlamentare de prietenie, precum și organizarea unor consultări bilaterale pentru coordonarea pozițiilor, acolo unde este cazul, prin cooperarea dintre reprezentanții lor, în cadrul Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Adunării parlamentare a NATO, Uniunii Interparlamentare și altor organizații parlamentare regionale. Documentul va crea cadrul necesar pentru promovarea valorilor europene prin intermediul instituției parlamentare, partea română oferind și asistență tehnică de specialitate în vederea îndeplinirii angajamentelor statului georgian în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

”Vom acorda Georgiei întregul sprijin politic şi suportul tehnic de care are nevoie pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare la Uniunea Europeană. Am încredere că experienţa din perioada de pre-aderare a României va contribui la integrarea cât mai rapidă a Georgiei în marea familie europeană”, a mai spus Valeriu Zgonea.

La rândul său, președintelui Parlamentului georgian, David Usupashvili, a transmis aprecieri pentru poziţia constantă de susţinere a ţării sale pe care România a adoptat-o în structurile europene și euro-atlantice.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a avut întrevederi cu prim-ministrul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, cu ministrul Afacerilor Externe, Mikheil Janelidze, și cu Giorgi Volski, membru al Comisiei pentru integrare europeană.

Discuțiile cu înalții oficiali georgieni au vizat aspecte legate de consolidarea relaţiilor în toate domeniile de cooperare dintre cele două state, exprimându-se aprecieri pentru dinamica deosebită a dialogului politico-diplomatic româno-georgian, fundamentată pe o serie de acţiuni și întrevederi cu vizibilitate, circumscrise, în ansamblu, sprijinului pentru parcursul democratic, procesul de reforme în curs şi aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei.

Totodată, dezvoltarea parteneriatului pe proiecte energetice şi de transport maritim, aspectele regionale privind securitatea energetică, dinamica Parteneriatului Estic și noile provocări la nivel european s-au aflat în atenția oficialilor români și georgieni.

Președintele Camerei Deputaților a reafirmat sprijinul României pentru procesul de apropiere a Georgiei de Uniunea Europeană și de Alianţa Nord-Atlantică, felicitând oficialii georgieni pentru progresele semnificative înregistrate până în prezent. ”În actualul context regional este cu atât mai importantă continuarea acestor procese pentru a se asigura angajarea ireversibilă pe calea reformelor și crearea condițiilor unei stabilități durabile, prosperității și păcii pe termen lung în regiune”, a subliniat Valeriu Zgonea.

Marți, 9 februarie 2016, președintele Camerei Deputaților va avea o întrevedere cu preşedintele Georgiei, Georgi Margvelashvili. De asemenea, programul vizitei cuprinde o întâlnire cu Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii, Preafericirea Sa Ilia al II-lea.

Din delegația parlamentară fac parte deputații Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, și Radu Zlati, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia din Parlamentul României și al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Poemul de azi

...casa din mine îşi bandajeaza pereţii răniţi de cuiele pe care atârnă amintirile...

Închide