Connect with us

Regional

Vestigii dacice distruse la Targu Jiu!

Vestigii dacice din zona municipiului Târgu Jiu au fost distruse de constructorii noii şosele de centură a oraşului.

Published

on

                   Vestigii dacice din zona municipiului Târgu Jiu au fost distruse de constructorii noii şosele de centură a oraşului. Lucrările sunt executate de o firmă italiană, ai cărei muncitori au distrus cu utilajele componente ale aşezării dacice vechi de 2000 de ani. Zona în care s-au produs distrugerile este Romaneşti, la ieşire din Tg.Jiu.

Vasile Marinoiu, arheolog expert, susţine că au fost executate lucrări fără să existe descărcarea arheologică şi că unele vestigii au fost afectate iremediabil. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a fost sesizat în acest caz şi a fost începută o anchetă care va determina cine se face vinovat de distrugerea aşezării.
La rândul său, Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, a declarat că vestigiile nu au fost distruse cu intenţie, dar că se așteaptă rezultatele anchetei pentru a se lua eventuale măsuri.

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON