Connect with us

Evenimente

„Viață de Poete” la teatrul Marin Sorescu

Cincisprezece dintre cele mai bune poete din țară vor putea fi ascultate, cu câte un poem, în rostirea actrițelor Tamara Popescu și Petronela Zurba.

Published

on

„Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” vă invită joi, 8 martie, de la ora 17,30,  să sărbătorim împreună frumusețea poeziei românești contemporane. Cincisprezece dintre cele mai bune poete din țară – Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Constanța Buzea, Ioana Ieronim, Marta Petreu, Simona Popescu, Ruxandra Cesereanu, Magda Cârneci, Mariana Codruț, Ileana Roman, Ștefania Mihalache, Gilda Vâlcan, Doina Ioanid, Crista Bilciu, Mariana Marin – vor putea fi ascultate, cu câte un poem, în rostirea actrițelor Tamara Popescu și Petronela Zurba.
Două tinere poete craiovene, Mădălina Nica și Lia Boangiu  vor citi poezii personale.
Nu în ultimul rând, patru intelectuali de forță ai Craiovei (și nu numai) vor purta un dialog-dezbatare pe seama manifestului femeilor inițiat și transmis în acest an de PEN Club Internațional, la care se raliază PEN Club România: Xenia Karo Negrea, Roxana Ghiță, Cătălin Ghiță, Mihai Ene.
Evenimentul va avea loc la sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu. Promotor și moderator:  Nicolae Coande.
Intrarea publicului este liberă. Bărbații sunt rugați să aducă, fiecare, câte o floare.