Connect with us

Fapt divers

(Video) Personalitatea zilei: Vasile Andrei!

Multiplu medaliat olimpic, mondial şi european, Vasile Andrei a fost unul dintre cei mai buni luptători de greco-romane din istoria acestui sport.

Published

on

Multiplu medaliat olimpic, mondial şi european, Vasile Andrei s-a nascut la 28 iulie 1955, fiind unul dintre cei mai buni luptători de greco-romane din istoria acestui sport.

România nu a dus lipsă de luptători valoroşi şi, mult timp, sportivii români au ţinut piept cu succes marilor competitori de pe scena internaţională. Din păcate, de la medalia olimpică de aur la lupte libere a lui Vasile Puşcaşu din 1988, niciun alt luptător român nu a mai urcat pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice. În ceea ce priveşte luptele greco-romane, după perioada în care craioveanul Gheorghe Berceanu, supranumit “Hercule de buzunar”, nu avea adversar în lume, un alt nume iese în evidenţă prin performanţele sale remarcabile, Vasile Andrei, cel care a reuşit să obţină în 1980, la Moscova, prima sa medalie olimpică, şi al cărui talent de excepţie a fost imediat observat de cel care avea să-l şi pregătească pentru o perioadă de timp, antrenorul Petre Banciu.

vasileRezultatele luptătorului nostru erau din ce în ce mai valoroase şi ele îl îndreptăţeau pe Vasile Andrei să spere, din ce în ce mai mult, că visul său cel mai mare poate deveni realitate. Astfel că, după ce a reuşit să câştige prima sa medalie olimpică în 1980, Andrei a continuat să se antreneze asiduu cu un singur ţel în minte: schimbarea bronzului de la Moscova în aur la Los Angeles.

La Moscova terminase în spatele bulgarului Georgi Raykov şi al polonezului Roman Bierla, dar patru ani mai târziu, la Los Angeles, Vasile Andrei nu a putut fi doborât de nimeni şi a devenit campion olimpic

vaÎn afara celor două medalii olimpice, Vasile Andrei a fost în mai multe rânduri campion naţional la categoria 100 de kilograme, s-a clasat de două ori pe locul 2 (în 1982 şi 1986) şi o dată pe locul 3 (1987) la Campionatele Mondiale, în timp ce la Europene a obţinut un loc 2 (1980) şi un loc 3 (1979). De asemenea, luptătorul ialomiţean are în palmares şi un loc 2 la Jocurile Mondiale Universitare organizate la Bucureşti, în 1981.

 

 

Sursa: eualegromania.ro