Connect with us

Regional

Vin banii pentru motorină

Au început plățile sprijinului pentru motorina utilizată în agricultură.

Published

on

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.

De asemenea,  până la data de 02.05.2017 inclusiv, potențialii beneficiari pot depune cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017).

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR  nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control,  precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Valoarea pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.