Connect with us

Regional

Vizita ministrului apărării naționale în garnizoana Craiova

Published

on

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, împreună cu primul ministru al României, Ludovic Orban, vor efectua vineri, 6 noiembrie, o vizită de lucru la obiective militare din garnizoana Craiova.

În cursul dimineţii, oficialii se vor deplasa la Colegiul Militar Național (CMN) „Tudor Vladimirescu” și la comandamentul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est (MN-BDESE), unde vor avea loc întâlniri cu militarii și le vor fi prezentate lucrările de infrastructură aflate în curs de desfășurare.

Programul va continua cu vizitarea Batalionului 26 Infanterie (B. 26 I.) „Neagoe Basarab” şi a facilităţilor acestuia, unde vor fi vizionate lucrările de infrastructură și zona de lucru dedicată noilor transportoare Piranha V.

Jurnaliștii interesați să participe la activități vor fi așteptați la sediile unităţilor vizitate, după cum urmează:

• Ora 10.00, la CMN „Tudor Vladimirescu” – oportunități de imagine;
• Ora 12.00, la sediul B. 26 I. „Neagoe Basarab” – oportunități de imagine și declarații de presă.