Connect with us

National

Vot decizional in legea alegerilor parlamentare

Astăzi documentul va fi supus dezbaterii şi votului decizional din plenul Camerei Deputaţilor.

Published

on

            Comisia de Cod electoral a avizat favorabil proiectul de lege cu privire la alegerile parlamentare. Astăzi documentul va fi supus dezbaterii şi votului decizional din plenul Camerei Deputaţilor. Conform noilor prevederi, se va reveni la votul proporţional pe liste, iar numărul parlamentarilor va scădea.

Din următorul legislativ ar urma să facă parte 134 de senatori şi 308 deputaţi, cărora li se vor adăuga 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale şi şase parlamentari din partea diaspora. Pragul electoral urmează să fie păstrat la 5%. Proiectul de lege are un caracter organic, iar pentru a fi adoptat are nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor. În Comisia de Cod electoral documentul a primit în unanimitate avizul favorabil exprimat de toate grupurile parlamentare.

 

 

 

 

 

 

 

foto: romaniatv.net

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National6 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional7 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional7 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional7 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional7 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional7 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON