Connect with us

National

Vot in diaspora

Published

on

     Din opoziţie, PNL consideră că cercetarea dosarului privind votul în diaspora de către DNA înseamnă că sunt elemente de corupţie şi trebuie cercetate persoane cu funcţii în stat. La rândul său, PSD se declară încrezător că justiţia îşi va face datoria şi în acest caz.
Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, speră ca parlamentul să permită cercetarea unor membri ai săi dacă DNA va cere acest lucru în legătură cu votul din diaspora. Fostul preşedinte PSD, senatorul Mircea Geoană, a declarat că justiţia trebuie să facă dreptate până la capăt în cazul votului din diaspora. El este de părere că responsabilii politici ai acestei situaţii sunt candidatul Victor Ponta şi cei care i-au fost apropiaţi şi care au luat deciziile care au condus la înfrângerea PSD. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, precizează că în dosarul privind votul din diaspora legea a fost respectată, însă justiţia va avea ultimul cuvânt. Într-un comunicat de presă se precizează că este regretabil ce s-a întâmplat cu votul din afara ţării si de aceea guvernul şi-a cerut scuze pentru situaţia creată.

ULTIMA ORĂ

National33 de minute ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National37 de minute ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National44 de minute ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National50 de minute ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional58 de minute ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regionalo oră ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

Regionalo oră ago

Festivalul Daco-Roman DRUBETA își deschide porțile în Drobeta Turnu Severin

Astăzi, în orașul pitoresc Drobeta Turnu Severin, începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului Daco-Roman DRUBETA. Evenimentul, care se va...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON