Connect with us

National

Voucherele de vacanţă vor fi acordate şi pentru următorii 2 ani

Numărul de turişti a crescut simţitor

Published

on

Guvernul a decis, vineri, acordarea voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru angajaţii din sectorul public în 2019 şi 2020.

„Guvernul a decis astăzi că voucherele de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei vor fi acordate şi pentru următorii 2 ani, anume 2019 şi 2020. Anul acesta aproximativ 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unităţi de cazare situate pe teritoriul României şi din acest motiv Guvernul a decis acordarea acestor vouchere şi în următorii 2 ani, având în vedere numărul de turişti din România care a crescut simţitor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după şedinţa Executivului.

El a explicat că în luna septembrie a crescut cu 14% numărul turiştilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Un alt efect al acestei măsuri a constat în creşterea cererilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii ţări au fost înregistrate cereri cu 10% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a mai spus Nelu Barbu.