Connect with us

Evenimente

Vreme nefavorabilă (audio)

Ploile torențiale din ultimele ore au afectat mai multe zone din țară și Capitala

Published

on

Ploile torențiale din ultimele ore au afectat mai multe zone din țară și Capitala. În județul Argeș, câteva zeci de gospodării au fost inundate, iar cinci persoane au fost evacuate. Probleme au fost și în județul Sibiu, pe drumul Județean 106 E, care traversează Mărginimea Sibiului spre Transalpina. Acesta a fost deblocat, aseară târziu, de aluviunile scurse de pe versanți. Din cauza precipitațiilor abundente, traficul a fost întrerupt pe trei tronsoane de drumuri naționale și îngreunat pe alte 2 drumuri naționale, transmit corespondenții RRA.
În București, care s-a aflat aseară sub cod portocalliu de ploi și vijelii, echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a ridica mai mulți copaci căzuți pe carosabil sau pe mașini și în cazul unor case și curți inundate.

Precipitațiile abundente și furtunile vor continua până mâine seară în aproape toată țara. Meteorologii au instituit un cod galben de vreme rea pentru 32 de județe, dar probleme mai mari ar putea apărea în jumătatea de sud a țării și la munte, după cum precizează meteorologul Mihai Timu:

Este în vigoare și un cod galben de inundații. Avertizarea hidrologilor vizează râuri din 30 de județe. Codul galben va fi dublat, din această dimineață, de unul portocaliu valabil până mâine pentru cursuri de apă din 13 județe. Hidrologul Otilia Baciu:

Ministerul de Interne monitorizează în permanență situația din zonele afectate de ploi și furtuni și are pregătiți de intervenție peste 8 mii de angajați. De altfel, ministrul Carmen Dan are, în această dimineață, o videoconferință cu prefecții din județele vizate de la care se așteaptă informații despre modul în care acționează autoritățile pentru combaterea efectelor vremii nefavorabile.