Connect with us

Evenimente

Vremea în Oltenia: 22-28 august 2016

Estimări 29 august-5 septembrie 2016

Published

on

Estimarea evoluţiei vremii pentru intervalul 22-28 august 

Ca o caracterizare generală pentru tot ansamblul săptămânii:

Vremea se va răcori, devenind devenind apropiată de normalul termic. Ploi pe arii extinse vor fi marți, miercuri și joi, iar ploi locale vor fi luni și vineri. Ploi izolate vor fi sâmbătă și duminică. Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta.

Distingem 2 intervale de prognoză:

Primul interval 22-24 august 2016 (de luni până miercuri)

Vremea va fi călduroasă în prima zi. Cerul va fi variabil cu înnorări în după-amiezele de luni, marți și miercuri. Luni după-amiază, local, mai ales la deal şi la munte vor fi averse și descărcări electrice, iar marți și miercuri aversele vor fi pe arii extinse. Izolat se vor înregistra cantități însemnate de precipitații. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări.

Temperatura aerului va decrește marți, apoi va crește ușor miercuri. Temperaturi maxime: 22-32 de grade. Temperaturi minime: 13-19 grade. Cele mai ridicate valori vor fi luni (maxime: 27-32 de grade), iar cele mai scăzute în cursul dimineții de miercuri (minime: 13…18 grade).

Al doilea interval 25-28 august (de joi până duminică)

Vremea va fi apropiată de normalul termic. Cerul va fi variabil cu unele înnorări joi și vineri. Joi va ploua pe arii extinse, iar vineri local vor fi averse și descărcări electrice. Sâmbătă și duminică aversele vor fi izolate, mai ales la deal și la munte. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura aerului va scădea joi (cu maxime între 22 și 27 grade), apoi va crește încet de la o zi la alta. Temperaturi maxime: 22-32 de grade. Temperaturi minime: 13-19 de grade.

Valorile mai ridicate se vor înregistra în cursul zilelor de sâmbătă și duminică (27-28 august, maxime între 27 și 32 de grade), iar valorile cele mai scăzute în diminețile de joi și vineri (25-26 august, minime între 13 şi 18 grade).

Prognoza agrometeorologică pentru Oltenia (22-28 august)

Perioada se va caracteriza printr-o vreme în general apropiată de normal. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 20 și 26°C, abaterile termice vor fi în limite normale.

În stratul de sol 0-20 cm, conţinutul de apă va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă) pe suprafețe extinse din Oltenia. Rezerva de umiditate se va încadra în limite satisfăcătoare și apropiate de optim în nordul Olteniei. Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm în cultura neirigată de porumb va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă în cea mai mare parte a Olteniei. Aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare și apropiate de optim în nordul Olteniei. Ploile care vor veni vor aduce în unele zone cantități semnificative de apă care vor putea schimba situația

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Procesele vegetative ale principalelor culturi agricole se vor desfăşura în ritmuri normale, cu excepţia zonelor afectate de seceta pedologică de lungă durată, unde acestea vor fi stânjenite, semnalându-se în continuare deprecierea stării de vegetaţie la speciile prăşitoare prin uscarea aparatului foliar, subdimensionarea elementelor de rod (ştiuleţi de dimensiuni reduse şi boabe şiştave, seminţe seci la floarea-soarelui, plante sterile) cu un impact negativ asupra potenţialului productiv al hibrizilor cultivaţi.

Floarea-soarelui se va afla la maturitatea ceară (60-100%) şi deplină (30-100%), continuându-se lucrările de recoltare în zonele agricole din sudul regiunii.

Hibrizii semitardivi şi tardivi de porumb vor înregistra predominant fazele de maturitate în lapte (70-100%), ceară (30-100%) şi deplină (10-60%), iar la cei extratimpurii şi timpurii semănaţi în epoca optimă din zonele de câmpie se va semnala maturitatea deplină (10-100%).

La sfecla de zahăr se vor continua îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar la cartof creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, precum şi maturitatea tehnologică şi recoltarea la soiurile de vară.

În majoritatea plantaţiilor, la pomii fructiferi se vor înregistra dezvoltarea şi coacerea fructelor, formarea mugurelui terminal şi recoltarea la soiurile ajunse la maturitatea deplină.

Viţa de vie îşi va continua creşterea şi acumularea zahărului în boabe, cu o stare de vegetaţie în general bună şi medie în aproape toate podgoriile. La speciile de masă se vor semnala coacerea şi recoltarea rodului.

Apreciere privind evoluţia vremii pentru intervalul 29 august-5 septembrie 2016

Estimările actuale arată că:

Vremea se va încălzi, iar în intervalul 29-31 august va fi călduroasă, apoi, în intervalul 1-5 septembrie, răcirea se va accentua, astfel că regimul termic specific primei luni de toamnă se va instala începând cu data de 1 septembrie.

Cerul va fi variabil. În după-amiaza de 30 august, noaptea de 30/31 august, în după-amiaza de 1 septembrie și noaptea de 1/2 septembrie, pe arii extinse, vor fi averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de vânt.

Averse locale vor fi și în data de 2 septembrie, iar averse izolate, la deal și la munte, vor fi în datele de 31 august și 3 septembrie.

Temperatura aerului va descrește începând cu data de 1 septembrie. Temperatura aerului va fluctua de la o zi la alta. Maxime termice vor fi cuprinse între 19 și 34 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în data de 31 august cu maxime între 29 și 34 de grade. Minimele de temperatură vor fi cuprinse între 8 și 19 grade. Cele mai scăzute valori vor fi în dimineaţa de 4 septembrie (cu minime între 8 și 13 grade).

 

 

DETALII AGRO PE PAGINILE DE INTERNET ANM ȘI RADIO OLTENIA

 

Buletin agrometeorologic realizat de Ion Marinică şi Victor Viorel Vătămanu

 

 

 

 

 

 

Foto: Octavian Dobrișan

ULTIMA ORĂ

Sport11 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National11 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional12 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional12 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional12 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional13 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional13 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON