Connect with us

Regional

Zilele Reciclării în orașul tău!

Reducerea riscului schimbărilor climatice

Published

on

În perioada 24 – 31 iulie, ECOTIC organizează cu sprijinul Primăriei Craiova, Agenției pentru Protecția Mediului Dolj, Dedeman, REMATHOLDING și Asociației Recolamp, o nouă campanie de conștientizare și colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a becurilor și neoanelor arse, denumită „Zilele Reciclării în orașul Craiova!”. Campania face parte din seria de 30 de campanii locale ce sunt desfășurate la nivel național și sunt intitulate generic „Zilele Reciclării în orașul tău!”. Aceste campanii fac parte din proiectul „Caravana ECOTIC”, proiect dezvoltat de către Asociația ECOTIC prin contribuția instrumentului LIFE+ al Uniunii Europene.

Prin implementarea acestei campanii, ECOTIC își propune să contribuie la reducerea riscului schimbărilor climatice prin creșterea nivelului de conștientizare cu privire la reciclarea Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

În cele 8 zile de campanie (24 – 31 iulie), locuitorii orașului Craiova vor putea vizita Caravana ECOTIC, o expoziție mobilă, pe 4 roți, a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Caravana ECOTIC va fi amplasată în Piața William Shakespeare (Esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”) și va fi deschisă în intervalul orar 10.00 – 19.00.

În cadrul acestei campanii vor fi organizate două tombole: o tombolă dedicată deșeurilor de echipamente electrice și electronice și o tombolă dedicată becurilor și neoanelor. Pentru fiecare deșeu predat se oferă un voucher de participare la tombola categoriei specifice. Tombola dedicată DEEE va avea ca premii 3 tablete Samsung oferite de către Dedeman, iar tombola dedicată becurilor și neoanelor, o tabletă Samsung oferită de către Recolamp.

Parte din proiectul „Caravana ECOTIC” este și programul dedicat școlilor, „Zilele ECO în Școala ta!”. În cadrul acestui program au fost vizitate în perioada 13 noiembrie 2014 – 09 iunie 2015, 104 de școli din București, Slatina, Alexandria, Giurgiu, Târgoviște, Ploiești, Brașov, Adjud, Bacău, Piatra Neamț, Suceava, Rădăuți, Dorohoi, Botoșani, Iași, Vaslui, Bârlad, Focșani, Brăila, Galați și Buzău urmând ca până în iunie 2016 să se atingă un număr de peste 200 de școli la nivel național.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 460 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 61.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 9 ani de activitate. Consultanța promptă și specializată oferită producătorilor de echipamente electrice, baterii și acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. 

Despre LIFE+:

Programul LIFE+ este un instrument al Comisiei Europene care finanțează proiectele care contribuie la elaborarea și punerea în practica a politicii și a legislației în domeniul mediului. Acest program facilitează în special integrarea problemelor de mediu în cadrul celorlalte politici și mai general, participă la dezvoltarea durabilă. Programul LIFE+ înlocuiește o serie de instrumente financiare dedicate protecției mediului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: primariacraiova.ro

 

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National3 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National3 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National3 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National3 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional3 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional3 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON