Connect with us

Regional

Ziua Culturii Naţionale. Identitate şi spiritualitate

Marea Unire – 100 de ani şi Mihai Eminescu – poet universal

Published

on

Fundaţia Culturală „Lumina”, organizaţie nonguvernamentală de interes comunitar organizează, în perioada 10-15 ianuarie 2018, a XXVIII-a ediţie a manifestărilor culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale, aniversării zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu şi sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.

Festivitatea de deschidere a manifestărilor se va desfăşura la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin joi, 11 ianuarie, ora 12.00. În deschiderea acestui eveniment, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va susţine un moment artistic. Repertoriul va conţine o suită de cântări pe versuri de Mihai Eminescu.

De asemenea, vineri, 12 ianuarie, ora 13.00, la mănăstira „Sfânta Ana” din municipiul Orşova, va fi săvârşită o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu.

La ediţia din acest an vor prezenta referate, istorici, critici şi istorici literari din ţară şi din comunităţile româneşti de peste hotare. Scopul este acela de a aduce noi contribuţii la descifrarea şi interpretarea istoriei literaturii româneşti şi de a racorda localitatea la circuitul valorilor culturale universale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: episcopiaseverinului.ro