Connect with us

Evenimente

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Craiova

Astazi, instituțiile culturale din Bănie sarbatoresc printr-o serie de manifestări.

Published

on

Astazi, de Ziua Culturii Naționale, instituțiile culturale din Bănie sarbatoresc printr-o serie de manifestări.

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ va invită de la ora 18.00 la Teatrul „Colibri“ din Craiova la spectacolul „Vis de iarnă“. Îşi dau concursul soliștii Liliana Popa, Aneta Şișu, Cristian Bănățeanu, Lavinia Bîrsoghe, Ciri Mayer, Liviu Dică, Alla Cebotari.
Acompaniamentul spectacolului va fi susţinut de orchestra ansamblului. Conducerea muzicală îi aparține lui Nicu Crețu, iar coregrafia lui Ionel Garoafă. Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

Și manifestările culturale de la Teatrul National debutează de Ziua Culturii Naționale, cu lansarea cărții „Poveste de adormit maturii“, al treilea volum de poeme semnat de Julien Caragea. La lansarea volumului, care va fi prezentat de Nicolae Coande și Horia Dulvac, va participa, alături de autor, editorul și poetul Adrian Bodnaru. Lansarea va avea loc în spațiul „Ia te uită!“ de la Teatrul Național, de la ora 17.00.

Tot astazi, intre orele 10.00 – 18.00, Teatrul „Colibri“ își deschide porțile spre vizitare pentru toți craiovenii dornici să călătorească prin lumea nevăzută a acestui magic univers. Publicul va avea șansa să intre în culise, în depozitul care adăpostește decoruri, costume și păpuși care fac sau au făcut parte din repertoriul instituției de cultură, să vadă atelierele Fabricii de Povești. De asemenea, vor putea admira picturile realizate de tinerii talentați ai Craiovei pe zidurile interioare ale clădirii.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia“ va susține un concert extraordinar de Ziua Culturii Naționale, de la ora 19.00. La pupitrul dirijoral se va afla Mihnea Ignat, iar solist la vioară va fi Liviu Prunaru.

 

 

ULTIMA ORĂ

Regional5 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional5 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport5 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional5 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional5 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional6 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional6 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON