Connect with us

Evenimente

Ziua Mondială a Curățeniei

Un mediu curat este un mediu sănătos

Published

on

23 septembrie, stabilită în 1993, de Organizația Națiunilor Unite, ca Ziua Mondială a Curățeniei, se dorește a fi o conștientizare și o reamintire a faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață, nu doar un eveniment în sine.

Sărbătoarea are scopul de a inspira și a îndemna comunitățile să curățe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni de la igienizarea unor zone, plantarea de arbori și arbuști, la proiecte referitoare la conservarea apei și a energiei.

Ziua Mondială a Curățeniei încearcă anual să ne amintească fiecăruia dintre noi că un mediu curat este un mediu sănătos. Acţiunile organizate în această zi sunt menite să conştientizeze cetăţenii că păstrarea curăţeniei în locurile unde trăiesc şi muncesc, ca şi în locurile publice, contribuie la menţinerea unui mediu curat şi, implicit, la protejarea sănătăţii.

Mai multe studii realizate de-a lungul timpului au arătat că mai bine de 80% din maladii și un sfert din decesele înregistrate în lumea a treia sunt cauzate atat de consumul apei și a alimentelor contaminate, cât și de deșeurile de diverse tipuri. În acest context, gestionarea deșeurilor constituie una dintre problemele cele mai dificile ale lumii moderne. De aceea, încă din 1993, Organizația Națiunilor Unite a introdus în calendarul său, în parteneriat cu organizația Clean Up the World, Ziua Mondială a Curățeniei, cu scopul de a inspira și a îndemna comunitățile să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni, de la igienizarea unor zone, până la plantarea de arbori și arbuști sau la proiecte referitoare la conservarea apei și a energiei.