Connect with us

Evenimente

Ziua ONU – sarbatorita la Craiova

71 de ani de la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite

Published

on

Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova  și Casa de Cultură Traian Demetrescu, organizează conferința „UN at 71: Gender equality”. Evenimentul va avea loc luni, 24 octombrie 2016, la Casa de Cultură Traian Demetrescu și are ca scop aniversarea a 71 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite. În cadrul conferinței, vor lua cuvântul Luiza Mitu – Managerul Casei de Cultură Traian Demetrescu, Cornel Ungureanu – scriitor și jurnalist, Ianolia Bucă – scriitoare și blogger.

Pe 25 septembrie 2015 s-au adoptat o serie de obiective în cadrul Adunării Generale ONU, pentru a pune capăt sărăciei, de a proteja planeta și de a asigura prosperitate pentru toți, ca parte a unei noi agende de dezvoltare durabilă. Fiecare obiectiv are un scop bine definit, care trebuie realizat în următorii 15 ani.

Egalitatea de gen este unul dintre aceste obiective și înseamnă vizibilitate, responsabilitate și participarea ambelor sexe la toate sferele vieții publice și private. Potrivit primului  ”Index al Egalității de Gen” realizat de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbaţi (EIGE), la nivelul Uniunii se înregistrează un punctaj general de 54 din 100 (unde 1 reprezintă lipsa egalității între sexe și 100 egalitate totală).

Asociația Tineretul ONU din România sărbătorește Ziua Organizației Națiunilor Unite prin conferințe în data de 24 octombrie 2016, în Craiova, București, Constanța, Cluj, Iași și Roman. Această  organizație non-guvernamentală  se ghidează după sloganul „Open your mind, improve our world!” și are drept scop promovarea valorilor ONU prin intermediul activităţilor desfăşurate.