Connect with us

Regional

Ziua Pompierilor din România, în județul Olt

Joi, începând cu ora 11.00

 

Published

on

În acest an, la data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” al judeţului Olt aniversează 170 de ani de la cel mai important moment din tradiţia armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureşteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.

Pentru a marca acest eveniment, în perioada premergătoare zilei de 13 septembrie, au fost organizate ateliere de prezentare a tehnicii de intervenţie şi a unor exerciţii demonstrative, dar şi mai multe competiţii sportive la care au participat cadrele inspectoratului. 

Activităţile dedicate Zilei Pompierilor din România vor continua, joi, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului-judeţul Olt, unde va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare şi a autospecialelor din cadrul ISU Olt. Tot joi, în intervalul 10.00-12.00, în zona adiacentă Instituţiei Prefectului, vor fi organizate ateliere de prezentare a tehnicii de intervenţie, dar şi un punct de prezentare a manevrelor de prim ajutor.