Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

19 – 25 MAI 2025 – Săptămâna Școlară în Siguranță

19 – 25 MAI 2025 – Săptămâna Școlară în Siguranță

Publicat de Puiu Vulea, 19 mai 2025, 16:47

În perioada 19 – 25 mai 2025, Direcția Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române organizează, la nivel național, evenimentul „Săptămâna Școală în Siguranță”, care va consta în derularea de activități de impact care să conducă la sensibilizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar și asigurării unui mediu educațional optim.

Siguranța în unitățile de învățământ presupune o conjugare constantă a eforturilor tuturor celor cu atribuții sau preocupări în acest domeniu: părinți, cadre didactice, autorități locale, precum și a altor actori sociali care pot contribui în mod concret la asigurarea siguranței în mediu școlar.

Astfel, în cadrul evenimentului, activitățile vor fi organizate și desfășurate zilnic, de către structurile pentru siguranța școlară în colaborare cu instituții/organizații nonguvernamentale, care au atribuții ori preocupări în domeniul creșterii gradului de siguranță școlară, și vor fi abordate următoarele subiecte:

  • prevenirea violenței în mediul școlar;
  • prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică;
  • prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private;
  • prevenirea traficului de droguri, în rândul elevilor.

proteste sindicate
National joi, 18 decembrie 2025, 10:37

Protest al sindicaliștilor din patru confederații, la Palatul Cotroceni

Sindicaliști din patru confederații sindicale protestează joi, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, cerând Președinției să inițieze...

Protest al sindicaliștilor din patru confederații, la Palatul Cotroceni
INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio România Cultural
National joi, 18 decembrie 2025, 10:02

INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio România Cultural

INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio...

INEDIT. Proiecție de film la Radio România Cultural. Filmul „Tinerețea unui dictator” va fi proiectat, în regim de cinema, pe site-ul Radio România Cultural
18 decembrie – Ziua minorităților naționale din România
National joi, 18 decembrie 2025, 09:52

18 decembrie – Ziua minorităților naționale din România

Anual, la 18 decembrie este sărbătorită Ziua minorităților naționale din România, dată la care, în 1992, a fost adoptată, prin Rezoluție a...

18 decembrie – Ziua minorităților naționale din România
Acord în coaliția de guvernare privind creșterea salariului minim
National joi, 18 decembrie 2025, 08:25

Acord în coaliția de guvernare privind creșterea salariului minim

Coaliţia de guvernare, reunită miercuri, 17 decembrie la Palatul Victoria, în prezenţa liderilor PSD, PNL, USR, UDMR şi ai minorităţilor...

Acord în coaliția de guvernare privind creșterea salariului minim
National miercuri, 17 decembrie 2025, 15:19

Poliţia Locală va avea dreptul să fotografieze, să înregistreze audio și să filmeze

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii poliţiei locale nr.155/2010, cu un nou capitol: „Utilizarea mijloacelor de...

Poliţia Locală va avea dreptul să fotografieze, să înregistreze audio și să filmeze
National miercuri, 17 decembrie 2025, 15:12

Timișoara/Zi de doliu, în memoria eroilor Revoluției

La 17 decembrie 1989, au căzut primii eroi ai Revoluției Române, într-un moment decisiv pentru prăbușirea dictaturii. Ziua a fost una dintre...

Timișoara/Zi de doliu, în memoria eroilor Revoluției
National miercuri, 17 decembrie 2025, 15:07

AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Radu Marinescu

Moţiunea este intitulată ”Dreptate pentru România – justiţia trebuie să devină cu adevărat serviciu public în slujba...

AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Radu Marinescu
National miercuri, 17 decembrie 2025, 11:27

Guvernul se reunește azi în ședință extraordinară

Guvernul se reunește miercuri, 17 decembrie, de la ora 14:00, în ședință extraordinară în format hibrid,  ce vizează modificarea...

Guvernul se reunește azi în ședință extraordinară