21 de migranți fără acte, opriți în Dolj
Un microbuz înmatriculat în România, care transporta 21 de cetățeni străini fără documente valabile, a fost oprit de polițiștii de frontieră din Dolj.
Publicat de Cosmin Meca, 1 aprilie 2026, 10:46
21 de cetățeni străini fără documente valabile pentru călătoria în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră din Dolj. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au depistat, în urma unor acțiuni de tip BLITZ, un microbuz în care se aflau 21 de cetățeni fără documente, din Iran, Irak, Afganistan, Siria și China.
În data de 31 martie 2026, în jurul orei 02:50, polițiștii de frontieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au desfășurat acțiuni de tip BLITZ pe căile de comunicație din zona de competență. Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, care circula pe ruta Bulgaria–România.
La controlul amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiți 21 de cetățeni străini. În urma cercetărilor, a rezultat faptul că aceștia provin din Iran, Irak, Afganistan, Siria și China. Cercetările sunt continuate în colaborare cu autoritățile de frontieră bulgare, pentru stabilirea întregului traseu și a circumstanțelor în care persoanele au fost transportate pe teritoriul României.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți (art. 263) și trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262), fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
În conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră, cu ocazia căreia au fost predate autorităților competente din Bulgaria cele 21 de persoane străine descoperite, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră doljeni, în vederea continuării cercetărilor.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.