Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

3 mehedinteni au fost prinși sub un mal de pământ

3 mehedinteni au fost prinși sub un mal de pământ

Publicat de Cosmin Meca, 16 martie 2016, 12:41

Mai multe echipe din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, astăzi, în jurul orei 10.00, pentru salvarea a trei persoane surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Victimele, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 50 de ani, au fost surprinse de surparea unui mal de pământ în timp ce executau lucrări la sistemul de canalizare .

Pompierii au intervenit timp de o oră şi jumătate pentru salvarea persoanelor, două dintre victime fiind îngropate până la nivelul taliei, iar cea de-a treia fiind în totalitate surprinsă sub pământ.

S-a reuşit extragerea a două victime, conştiente, care au fost preluate de echipajele SAJ Mehedinţi şi transportate la UPU Dr. Tr. Severin. Pentru scoaterea celei de-a treia victime, pompierii au săpat timp de 45 de minute, aceasta fiind găsită la o adâncime de aproximativ trei metri. Ulterior efectuării manevrelor de resuscitare, persoana a fost declarată decedată.

 

Agenți de securitate din Craiova, reținuți pentru agresarea unui adolescent într-un centru comercial
Regional miercuri, 18 martie 2026, 11:11

Agenți de securitate din Craiova, reținuți pentru agresarea unui adolescent într-un centru comercial

Ieri, 17 martie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați cu vârste cuprinse între 55 și...

Agenți de securitate din Craiova, reținuți pentru agresarea unui adolescent într-un centru comercial
Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:29

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO

Doi tineri fotbaliști de la CSM Slatina au fost convocați la echipele naționale ale României, urmând să participe la turnee de calificare la...

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:06

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova

Licitația pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din Craiova a atras interesul mai multor constructori. Nu mai puțin...

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin

Au fost aprobate acordurile de parteneriat între Consiliile Județene Dolj, Mehedinți și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:32

Trei școli din Tismana vor fi renovate

Trei unități de învățământ din orașul gorjean Tismana urmează să beneficieze de o renovare integrată, care include atât consolidarea...

Trei școli din Tismana vor fi renovate
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:21

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu

Cele mai multe posturi care vor dispărea la Primăria Târgu Jiu sunt vacante, a anunțat primarul Marcel Romanescu. Acesta a precizat, însă, că...

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:09

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant

La Corabia au fost demarate lucrările la trotuarele de pe străzile Traian, Carpați și Dumitru Buzdun. Investițiile sunt prevăzute în cadrul...

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant
Regional miercuri, 18 martie 2026, 08:56

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina

Vești bune pentru mamele și nou-născuții din Olt. Spitalul Județean de Urgență din Slatina face un pas important în îmbunătățirea...

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina