Connect with us

National

Scrisoare deschisa catre presedinte

Published

on

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, îi cere preşedintelui ales Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, rezolvarea mai multor probleme care afectează activitatea şi independenţa justiţei. Între altele, magistratul solicită scoaterea factorului politic din procedura de numire a şefilor din justiţie, reluarea cererilor de ridicare a imunităţii în cazul unor parlamentari şi foşti miniştri, pe care Parlamentul le-a respins, precum şi denunţarea pactului de coabitare încheiat între actualul şef al statului şi premier. De asemenea, judecătorul apreciază că este nevoie, până la modificarea Constituţiei, de o nouă lege privind ridicarea imunităţii, prin care să se prevadă în mod clar ridicarea barierelor nejustificate în îndeplinirea actului de justiţie.